Home » Cultură » O carte pe zi: „Eu am fost spioana care l-a iubit pe Fidel Castro”, de Marita Lorenz

O carte pe zi: „Eu am fost spioana care l-a iubit pe Fidel Castro”, de Marita Lorenz

O carte pe zi: „Eu am fost spioana care l-a iubit pe Fidel Castro”, de Marita Lorenz
Publicat: 15.06.2018
"Puţine persoane pot spune, ca Ilona Marita Lorenz, că au trăit cele mai însemnate evenimente ale istoriei secolului XX. O viaţă ca-n filme: de la lagărele de concentrare ale naziştilor la Fidel Castro, la CIA şi la asasinarea lui Kennedy".

„Da, am fost martoră, martoră şi ceva mai mult, la evenimente, împreună cu alte persoane care au marcat viaţa politică a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX.” Aşa îşi începe Ilona Marita Lorenz confesiunea, în mare parte o poveste romanţată. Subtitul cărţii este, de altfel elocvent: „O viaţă ca-n filme: de la lagărele de concentrare ale naziştilor la Fidel Castro, de la CIA la asasinul lui Kennedy”, scrie Mediafax.

S-a născut în 1939, la Bremen, tatăl era comandant de vas militar, mama – o actriţă americană. În timpul războiului a trecut prin lagărul de concentrare Bergen Belsen. Îndată după război a fost violată de un soldat american – n-avea decât şapte ani. A ajuns cu mama în America. La începutul anului 1959, vasul de croazieră „Berlin”, comandat de tatăl ei şi pe care se afla şi ea, a ajuns în portul Havana. Fidel Castro a dorit să urce la bord, să vadă cum arată şi-a dat cu ochii de tânăra de 19 ani, care s-a oferit să-i fie ghid. „L-am plimbat prin toate compartimentele, de la sala maşinilor la cabinele de clasa I. La un moment dat, m-a întrebat care e cabina mea şi l-am dus s-o vadă. A intrat, a închis uşa şi m-a îmbrăţişat. A fost primul sărut al unui bărbat pentru mine. Eram subjugată de acest bărbos uriaş, care degaja atâta forţă. Atunci nu s-a întâmplat mai mult. M-am întors la New York, unde locuiam împreună cu fratele meu Joe. Într-o zi, după ceva vreme, a sunat telefonul. Era Fidel Castro, care mă invita la Havana. N-am stat pe gânduri şi, a doua zi, eram în avionul companiei Cubana Airlines. La vremea aceea, relaţiile dintre Statele Unite şi Cuba nu erau întrerupte”.

A devenit amanta lui Fidel Castro, a rămas însărcinată şi i-a născut un băiat, care i-a fost răpit de autorităţile cubaneze. CIA a convins-o să încerce să-l asasineze pe Castro, dar ea a refuzat.

S-a despărţit de dictatorul de la Havana şi a devenit amanta fostului dictator venezuelean Marcos Pérez Jiménez, făcându-i şi lui un copil. S-a învârtit într-un cerc de exilaţi cubanezi, agenţi CIA, membri FBI şi ai Mafiei. I-a cunoscut, între alţii, pe Lee Harvey Oswald, asasinul preşedintelui John F. Kennedy şi pe Jack Ruby, asasinul lui Oswald.

A fost amanta altor bărbaţi cu putere în lumea interlopă. „Am fost înconjurată de bărbaţi. Am inventat mincini ca să mă protejez, pe mine şi pe copiii mei, şi am spus adevărul atunci când mi-a convenit”.

Cartea de faţă vorbeşte cu nonşalanţă despre toate acestea şi încă altele. Multe dintre cele relatate de Marita Lorenz sunt fapte dovedite de istorici, altele n-au fost confirmate, ar putea fi doar ficţiuni. Autoarea are o uşurinţă uimitoare să descrie tot ce a trăit în viaţa sa lungă şi nu se sfieşte să vorbească despre orice. Pentru implicarea sa la un anume moment al istoriei a fost numită „Mata Hari din Caraibi”.

O carte care poate fi citită şi ca un document istoric, şi ca un thriller şi ca un roman pur şi simplu.

Marita Lorenz – „Eu am fost spioana care l-a iubit pe Fidel Castro. O viaţă ca-n filme: de la lagărele de concentrare ale naziştilor la Fidel Castro, de la CIA la asasinul lui Kennedy”. Editura Rao. 282 pag.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Incident misterios în Marea Baltică: Un cablu de electricitate care leagă Finlanda și Estonia s-a defectat
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Cum ar putea inteligența artificială să influențeze evoluția umană
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
OpenAI și-ar putea construi propriul robot umanoid
OpenAI și-ar putea construi propriul robot umanoid
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă